Daca v-a placut acest site, votati-l in TOP100 Romania, pentru a afla si altii despre ceea ce ati citit!

        Alchimistul  cunostea legenda lui Narcis, frumosul baiat care-si contempla zilnic  frumusetea  intr-un  lac.  Era  atat  de  fascinat  de  el  insusi  ca  intr-o buna  zi  a  cazut  in lac si a murit inecat. In locul acela, a aparut o floare care s-a numit narcisa.

        Dar  nu asa isi incheia Oscar Wilde povestirea. El spunea ca atunci cand a murit  Narcis, au venit naiadele – zeitele izvoarelor si ale padurii – si au vazut lacul transformat  dintr-unul cu apa dulce intr-unul ulcior cu lacrimi sarate.

- De ce plangi? au intrebat naiadele.

- Plang pentru Narcis, raspunse lacul.

- Ah, nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis, continuara ele. La urma urmelor si noi am alergat mereu dupa el in padure, tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.

- Dar Narcis era frumos ? intreba lacul.

- Cine altul poate sti mai bine decat tine ? raspunsera surprinse naiadele. La urma urmelor doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.

Lacul ramase tacut o vreme. Intr-un tarziu, zise :

- Il plang pe Narcis, dar niciodata nu am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata, in fundul ochilor lui, propria-mi frumusete.

« Ce povestire frumoasa! », spuse Alchimistul.

(Alchimistul - Paolo Coehlo)

Inapoi