|
De multa vreme ma chinuie o intrebare: "Mai are umanitatea vreo sansa?" sau istoria isi va urma inexorabila cursul ei, pana acum ciclic, si ne va matura de
pe fata pamantului. Nu ma gandesc la o disparitie totala a rasei umane, ci ma intreb, de ce mereu lumea noastra are nevoie de un "Potop"?
Ar fi naiv din partea noastra sa credem ca poate iesi fum fara foc. Ma refer aici la vechile scrieri sau mituri care ne povestesc marile
cataclisme ce s-au abatut asupra umanitatii: potopul (in Biblie, religia iraniana (zoroastrismul), etc.), marile cutremure, scufundarea
continentelor (Atlantida), disparitia brusca a unor civilizatii (Maya), distrugerea "dintr-un singur foc" a unor
orase cetati (Sodoma si Gomora, orasele distruse din Bhagavaghita, Tara Luanei, etc.).
Motivul tuturor acestor distrugeri, a fost obsedant de repetitiv, mereu acelasi: iesirea societatii umane din cadrul valorilor
umanitatii. Atunci cand situatia a devenit insuportabila, din punctul de vedere al incalcarii moralitatii si valorilor
fundamentale, "focul purificator" a venit ca o izbavire. Sa fie oare si societatea in care traim sortita aceluiasi final trist? Totul ne face
sa credem ca numai de noi depinde, daca vom urma aceeasi soarta sau vom pasi intr-un nou stadiu de civilizatie. Ma doare sufletul cand ma gandesc cat de frumoasa este viata si cat de grav a fost ea
pervertita in sufletele oamenilor! Ma doare sufletul cand vad cata durere, nepasare, tristete se afla in jurul meu, cand vad cat de grav s-au pervertit oamenii..
care au uitat sa traiasca. Pentru ca toate rautatile din lume nu-si au izvorul decat in dispretul fata de viata si iubire. Atat de ocupati au devenit oamenii,
incat au uitat sau nu mai au timp sa traiasca cu-adevarat. Ocupati cu micile rautati ale vietii, cu cele asigurarii traiului (adica a banilor!… pentru ca la asta s-a redus
totul), cu barfele, suetele, meciurile de fotbal, palavrageala politica, televizorul, radioul, ziarul, etc. - oamenii au uitat ce cauta ei de fapt aici, in lumea aceasta. Viata este
un dar extraordinar, iar noi nu facem decat sa ne batem joc de ea, prin toata ignoranta noastra, in loc sa o traim cu bucurie si entuziasm, in deplina armonie cu natura si semenii nostrii.
Rautatea si degradarea morala a lumii in care traim nu este decat rezultatul rautatii si degradarii noastre
a tuturor, la nivelul fiecarui individ luat in parte. Chiar sa fi invins atat de cumplit, partea animalica din noi, scanteia aceea de dumnezeire, sadita in fiecare de catre bunul
Dumnezeu? Refuz sa cred acest lucru! Refuz sa cred ca pentru Om, in general, este mai importanta sporirea averii in
detrimentul ajutarii unui semen aflat in nevoie, refuz sa cred ca e mai importanta slavirea propriului ego decat iubirea (prin definitie altruista), ca e mai importanta ignoranta decat
cunoasterea, ca e mai important razboiul decat pacea si buna intelegere, ca e mai important castigul imediat decat ocrotirea naturii, ca e
mai importanta minciuna decat Adevarul, ca pentru acest Om, notiunile de dreptate, frumusete, libertate, iubire, aspiratie spre inalt au fost golite de sens! Daca
toate acestea s-ar implini in fapt, atunci cu-adevarat ne-am merita "Potopul". Este atat de fascinanta
istoria umanitatii, cu toate urcusurile si coborasurile ei, cu toate schimbarile ei fundamentale de paradigma, incat te face atat de bine
sa intelegi enigmele, evenimentele, starea actuala a societatii si mai ales iti ofera un ajutor nepretuit: iesirea din ignoranta. Caci ce este mai de bun
simt decat sa profiti de experienta umanitatii? Totul as putea spune, se afla in marea carte a istoriei umanitatii. In alte conditii am fi putut multe invata din ea, dar in ciuda optimismului meu,
inclin sa cred ca nu ma avem timp de-asa ceva. Salvarea se afla in fiecare din noi, in lupta cu animalul din interiorul nostru, in speranta si dragostea
noastra pentru o viata frumoasa si morala, in adevaratul sens al cuvantului. Religiile, profetii, cartile de morala, educatia sanatoasa ne-au
invatat tot ceea ce trebuia sa stim, ne-au dat arme nepretuite, dar lupta finala va trebui sa o dam singuri, fiecare cu el insusi. De rezultatele acestor lupte in
plan individual, in primul rand, depinde soarta lumii, distrugerea sau izbavirea noastra a tuturor. Ar fi naiv sa credem ca se mai poate veni cu o forta din exterior, care
sa ne schimbe fundamental filozofia despre viata. Aceasta este speranta majoritatii, dar nu o speranta nascuta din dragoste de viata, ci din lipsa de curaj in fata confruntarii interioare.
Caci ce este in ziua de astazi mai cumplit pentru un om decat sa descopere, el insusi, dar si ceilalti, ca nu este chiar asa cum a crezut initial, ci un pic mai egoist, mai rau, mai aproape de animalitate decat de
statutul de Om, mai putin drept, mai narcisist, mai violent si agresiv (cu t oate aspectele acestor doua caracteristici), etc.? Cati dintre
noi se pot studia atat de adanc, incat sa vada in spatele mastii afisate si cultivate in societate, care culmea!… a ajuns sa ne
pacaleasca chiar si pe noi, adevaratul EGO, responsabil de toate actele noastre inconstiente, izvorul "justificator" al
faptelor noastre rele si imorale? Caci nimic nu intrece omul in a-si gasi justificari pentru aceste fapte!
Aici este adevarat lupta, si mai putin in afara noastra, chiar daca inconstient tindem sa mutam intotdeauna "campul de batalie" cat mai departe de "zeul de lut"
(propriul nostru ego, pe care l-am substituit lui Dumnezeu adevarat), "zeu" pe care tot noi l-am creat si pe care ne simtim atat de indreptatiti sa-l aparam. Acest punct de vedere se doreste un indemn la reflectie pentru toti aceia care cred ca salvarea mai poate veni din
exterior.
Rebel Dac
|
